Articole în categoria "Uleiuri esentiale"

Uleiurile esenţiale

 

            Esenţele parfumate din care se obţin uleiurile esenţiale se produc prin fotosinteză, iar celulele secretoare, la marea majoritate a plantelor se regăsesc în frunze, flori sau în coaja fructelor.  Parfumul acestor plante aromatice este eliberat în aer, atunci când trecem pe langă ele sau le atingem.

            Uleiurile esenţiale se obţin prin presarea sau distilarea la abur a plantelor aromatice, a căror esenţă suferă o uşoară modificare chimică, rezultând uleiul. Uleiurile esenţiale sunt utilizate în aromaterapie în scop curativ, pentru trup, minte şi spirit.

            Printre caracteristicile uleiurilor esenţiale se enumeră: sunt uleiuri limpezi, nu foarte grase, uneori cu o textură vâscoasă şi colorate, în contact cu aerul sunt volatile (de aceea se recomandă păstrarea uleiurilor esențiale în sticle de culoare închisă şi închise ermetic), sunt solubile doar în uleiuri grase (ex. ulei de floarea soarelui, măsline, migdale etc.) nu şi în apă.

            Uleiurile esenţiale, fiind foarte concentrate se recomandă a fi diluate înainte de utilizare, deoarece folosirea lor în stare concentrată, poate irita pielea şi mucoasele. Astfel uleiurile pot fi folosite în: apa de baie, amestecate în geluri de duş, săpun lichid,  în uleiuri de masaj 2-3 picături, tratamente cosmetice, în apa pentru aromaterapie 3-5 picături.

             În ceea ce priveşte combinaţiile de uleiri esenţiale nu există reguli stricte, doar unele principii generale în funcţie de caracterul şi gama notelor aparte a fiecărui ulei esenţial în parte.

Gama notelor

  • -        Notele de vârf sunt cele mai volatile, uşoare şi prospete pe care le mirosim primele într-o combinaţie de uleiuri esenţiale sau parfumuri. (ex. de uleiuri esenţiale: bergamotă, busuioc, eucalipt, lămâie, portocal etc.;
  • -        Notele intermediare reprezintă esenţa parfumului pe care o simţim după notele de vârf, şi care persistă mai mult decât primele; (ex. de uleiuri esenţiale: geranium, levănţică, rozmarin etc.
  • -        Notele de bază sunt arome mai greoaie, puternice care se simt după evaporarea primelor două note şi care persistă o perioadă mai lungă (ex. de uleiuri esenţiale: paciuli, santal, tămâie etc.

         

   Uleiurile esențiale se pot clasifica în funcție de plantele din care sunt extrase astfel: ulei esențial din citrice, copaci și arbuști, flori, plante aromatice etc.      

Ulei esențial din CITRICE

Ulei esențial din COPACI și ARBUȘTI

Ulei esențial din PLANTE AROMATCE

Ulei esențial din FLORI


  • TAMAIE (Boswellia Carterii)

    2016-01-13

    are o aromă balsamică, picantă, cu note calde, orientale. Se poate combina cu uleiuri esențiale citrice, cu ulei esențial de santal, salvie, lavandă, pin, brad,

    Postat în Uleiuri esentiale

  • MIRT

    2015-12-30

    Are un parfum proaspăt, caracteristic cu note mentolate şi camforoase. Proprietăţi: antiseptic, astringent, antiinfecţios, expectorant, decongestionant venos, tonic cutanat, tonic capilar, sedativ şi deodorant. Datorită calităţilor antiseptice, poate fi util pentru tratarea rănilor şi a infecţiilor. Sub formă de inhalaţii ameliorează afectiunile căilor respiratorii (bronşite, sinuzite, astm, tuse cronice) inclusiv cele provocate de tabagism.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • CHIPAROS

    2015-12-29

    are parfum picant, masculin, cu o aromă rășinoasă, lemnoasă. Poate fi combinat cu uleiuri esenţiale citrice, cum ar fi lămâia, portocala, bergamota sau cu alte uleiuri esenţiale de: ienupăr, pin şi lavandă. Este folosit în industria cosmetică, în produse deodorante deoarece ajută la reducerea transpirației excesive.

    Postat în Cosmetice naturale, Uleiuri esentiale

  • PALMAROSA

    2014-06-11

    Palmarosa sau geranium indian, este o plantă erbacee înaltă, din familia Graminaceae, care crește în Java, India, Insulele Comore, a cărui ulei esențial se obține din planta proaspătă sau uscată, prin distilare cu abur. Notele de vârf ale uleiului de palmarosa sunt florale, cu tonuri delicate asemănătoare cu geraniumul și lămâia.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • BERGAMOTA

    2014-06-04

    Bergamota face parte din familia Rutaceae, este un copac cultivat în Italia, Corsica, Maroc, a cărui ulei esențial se obține din coaja fructelor aproape coapte. Fructele sunt mici și verzi, care la coacere devin galbene, dar care nu sunt comestibile datorită gustului foarte acru.Uleiul esențial de bergamotă este unul dintre cele mai apreciate uleiuri esențiale de citrice a cărui note de vârf sunt asemănătoare cu lămâia, note dulci, proaspete și florale.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • SANTAL AMYRIS

    2014-06-04

    Santalul este un arbore tropical, veșnic verde și cu flori albe, din familia Rutaceae, originar din: Haiti. Uleiul esențial de santal amyris, se obține din lemnul și crengile copacului prin distilare cu apă sau abur. Parfumul uleiului esențial de santal amyris are note de vârf dulci și lemnoase cu tonuri picante și orientale, cu aroma cea mai durabilă dintre toate uleiurile esențiale.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • YLANG-YLANG

    2014-05-28

    În limba malaysiană denumirea de ylang-ylang înseamnă „floarea florilor” și este des folosită în industria parfumurilor pentru mirosul său exotic. Uleiul esențial are note de vârf dulci, florale cu tonuri exotice, care se combină cu alte uleiuri esențiale florale și citrice, dar și cu verbina sau cuișoarele.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • Ulei esențial de ANASON STELAT

    2014-05-22

    Anasonul stelat face parte din familia Illicium, i se mai spune şi a anason chinezesc, deoarece provine din sudul Chinei și din Vietnam. Uleiul esențial de anason stelat se obține prin distilarea cu abur al fructelor uscate de anason stelat, are note de vârf specifice de lemn dulce și tonuri picante, și se poate combina cu uleiuri esnțiale precum:cedru, dafin, lămâie, mentă etc.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • PACIULI

    2014-05-22

    Paciuli face parte din familia plantelor Labiatae, este un arbust aromat, cu frunze mari verzi și cu flori de culoare alb spre roz.La obținerea uleiului esențial se folosesc frunzele uscate și fermentate care sunt apoi distilate cu abur. Uleiul esențial de paciuli are o textură vâscoasă, cu note de vârf dulci, picante și lemnoase, cu tonuri balsamice-moscate.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • FENICULUL

    2014-05-22

    Feniculul face parte din familia Umbeliferae şi se înrudeşte cu anasonul şi mărarul.Uleiul esenţial de fenicul este extras din seminţele de fenicul zdrobite prin distilare cu abur şi folosit în uleiuri de masaj pentru relaxare, eliminarea celulitei, edemelor şi a durerilor reumatice, pielea devenind mai netedă şi elastică.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • PINUL

    2014-05-15

    Pinul este un copac înalt veșnic verde, pe care îl întâlnim în America, Austria, Finlanda, România, Rusia, Ungaria, etc. din familia Pinaceae, cu frunze aciforme asemănătoare cu ale bradului și conuri. La prepararea uleiului esențial de pin se folosesc îndeosebi acele, ramurile tinere și uneori conurile, dar pentru aromaterapie cel mai apreciat este uleiul esențial obținut prin distilare cu abur a acelor uscate.

    Postat în Uleiuri esentiale

  • IENUPĂRUL

    2014-05-15

    Ienupărul este un copac scund din familia Cupressaceae, cu frunze asemănătoare pinului, a cărui flori verzi-gălbui dau naștere unor fructe mici numite boabe. Din boabele de ienupăr strivite se obține prin distilare cu abur uleiul esențial.

    Postat în Uleiuri esentiale

Articole precedente »   

Caută în blog